Calendarul zilei din luna Decembrie

decembrie in istorie



Calendarul zilei din luna Decembrie

Decembrie
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
29
30
31


Luna decembrie

     Decembrie este a 12-a luna a anului in calendarul Gregorian si una dintre cele sapte luni gregoriene cu o durata de 31 de zile. Luna decembrie mai este denumita si: indrea, undrea sau andrea, de la numele Sfantului Andrei.
     Decembrie incepe din punct de vedere astrologic cu soarele in semnul Sagetatorului si sfarseste in semnul Capricornului. Din punct de vedere astronomic, luna decembrie incepe cu soarele in constelatia Ophiuchus si se sfarseste cu soarele in constelatia Sagetator.
     Numele lunii decembrie in latina este December si vine de la cuvantul latinesc decem, zece, pentru ca luna decembrie era a zecea luna in calendarul roman. Grecii numeau luna decembrie Poseidon.
     Conform traditiilor populare daca inceputul lui decembrie va fi geros, tot asa va fi zece saptamani, daca in decembrie e ger bun, atunci va fi vara secetoasa si calduroasa, iar daca in luna aceasta va fi vremea domoala, vara va fi ploioasa, cand cainii latra la luna urmeaza ger mare, gerul si neaua din decembrie vestesc grau mult, indrea geros aduce an manos, Craciun negru, Pasti albe, de va fi Craciun ploios, vor fi Pastile friguroase, Mos Craciun zapados prevesteste an manos, cand porcii de ingrasat mananca bine, va fi timp senin, de se arata multe gaste salbatice si iepurii se apropie de sat, va fi iarna grea, spalarea cu prima neaua se crede ca face fetele frumoase si dragastoase, daca va ninge in indrea, va ploua mult in ciresar, de nu poti sapa cucuruzul de moale, iar de va fi ger in Indrea si vreme buna, atunci in ciresar va fi seceta mare, de nu poti sapa cucuruzul de tare ce e locul.
     Decembrie este prima luna a iernii si deosebit de bogata in traditii, simboluri si sarbatori. Aceste sarbatori pregatesc, prin ritualurile, obiceiurile si practicile magice, sfarsitul si inceputul anului calendaristic,
     La sate, viata intra intr-un proces firesc de relaxare, paralel cu intensificarea manifestarilor spirituale legate de Craciun si de Anul Nou.
Calendarul lunii decembrie      Sf. Varvara (4 decembrie): Sfanta Varvara este protectoarea minerilor, care pentru a o celebra nu intra in aceasta zi in mina, ci petrec, spunandu-se ca sfintei ii plac petrecerile si glumele. Credinta populara spune ca sfanta este una din cele trei stele de langa luna care pazesc lumea de Antihart, care vrea sa o manance.
     Zilele Bubatului (4-5 decembrie): in aceste zile femeilor le este interzis sa teasa, sa coasa sau sa spele rufe, deoarece se crede ca astfel copiii vor fi feriti de varsat. Pentru a-si intari copii in fata bolii, mamele le ung fata cu miere si apoi ii spala cu o apa in care au spalat in prealabil icoana. De asemenea, copiilor le este interzis in aceste zile sa manance boabe de porumb, fasole sau seminte de dovleac. In unele locuri, femeile fac doua turte, una unsa cu miere, care se da ca pomana si una unsa cu dulceata, care se pune la streasina casei.
     Sf. Nicolae (6 decembrie): in traditia populara, Sf. Nicolae este cel de-al doilea sfant facut de Dumnezeu, acesta sta in stanga, iar in dreapta este Sf. Mihail care pazeste Soarele. Legenda spune ca Soarele, plictisit de acelasi drum si scarbit de tot ce vede pe Pamant, incearca mereu sa fuga. Sf. Nicolae nu este singurul care pazeste Soarele. Acelasi rol il are si Sf. Toader, insa acesta il prinde primavara cand este sarbatoarea sa, iar Sf. Nicolae il prinde iarna. Soarele incearca tot timpul sa scape fiindca il stie pe Sf. Nicolae batran si fara cai. Alte legende il prezinta pe Sf. Nicolae ca fiind protectorul celor care merg pe ape. El ar fi fost corabier si singurul care a scapat de la inec in timpul unei furtuni puternice. Rugaciunile sale catre Dumnezeu au dus insa si la aducerea la viata a celorlalti. Tot Sf. Nicolae ar fi si cel care a oprit ploile torentiale din timpul lui Noe. Tot Sf. Nicolae este protectorul fetele sarmane.
     Sf. Spiridon (12 decembrie): se spune ca in aceasta perioada ziua creste cat sare cocosul de pe gard. Sf. Spiridon este un sfant nascut doar din tata fiind totodata protectorul ciubotarilor. Dupa credinta populara, pentru a dovedi existenta Sfintei Treimi, sfantul Spiridon strange o caramida in pumn pana cand focul urca la cer, apa curge pe pamant, iar lutul ii ramane in mana.
     O legenda despre Sf. Spiridon spune ca, umbland acesta prin lume cu Sf. Petru, vede intr-un tufis un drac calarind o femeie si pentru a-i pedepsi, le taie capul cu sabia, insa dupa ce Sf. Petru l-a apostrofat ca a fost prea dur, Spiridon le lipeste capetele la loc, insa pe dos si de aceea se spune ca uneori femeia are cap de drac.
     Ignatul (20 decembrie): Legenda populara ne povesteste despre Ignat era un om care intr-un an, vrand sa taie porcul, si-a lovit accidental tatal cu securea, omorandu-l. Necajit, a plecat in lume dar a intalnit pe drum un preot, acesta l-a sfatuit sa isi faca o luntre cu ajutorul careia sa treaca oamenii peste un rau insa fara a cere nici o rasplata si sa ingroape in pamant un taciune din lemn de tufa, dupa care saastepte pana cand acesta va inverzi. Ignat a ascultat intocmai spusele preotului, anii au trecut si Ignat s-a casatorit. Intr-o noapte a auzit strigate de ajutor de pe celalalt mal, uitandu-se, nu a vazut nimic, dar strigatele s-au auzit din nou si Ignat a mai trecut o data apa, insa nici atunci n-a zarit nimic. A treia oara a vazut doi batrani, pe care i-a gazduit in casa sa si carora le-a povestit pacatul mai vechi si pe cele mai noi, crezand ca niste oameni s-au inecat pentru ca el n-a ajuns la timp. Batranii, care erau de fapt Dumnezeu si Sf. Petru, au remarcat saracia care domnea la Ignat in casa. Au vazut copiii care plangeau de foame si pe mama care ii amagea spunandu-le ca a pus ceva la copt in cuptor. Un batran i-a spus acesteia sa deschida cuptorul si a gasit inauntru o paine mare. Vazand cum doua lumanari se aprind in fata lor, Ignat a inteles cine sunt acesti batrani si a ingenuncheat in fata lor. Dumnezeu i-a cerut sa IL urmeze, asigurandu-l ca va avea el grija de copii. Tufa din gradina inverzise, semn ca pacatul ii fusese iertat. A umblat Ignat cu cei doi prin lume ani multi, pana cand intr-o zi a intalnit o trasura cu boieri bogati. Dumnezeu i-a spus ca acestia sunt copiii sai si l-a dezlegat sa plece cu ei.
     La fel ca in toate sarbatorile majore, de Ignat nu se lucreaza, iar femeile care nu respecta acest lucru sunt pedepsite de Inatoarea, un personaj asemanator Joimaritei.
     Ziua de Ignat este in mod special consacrata taierii porcului, acest ritual este o ramasita straveche a credintei ca la schimbarea anului trebuie sa se faca sacrificii, oamenii temandu-se ca altfel Soarele nu va mai rasari. In timpuri stravechi, porcul simboliza spiritul graului si al vegetatiei in general. Se spune ca porcii care nu sunt taiati acum, nu se mai ingrasa. Taierea porcului se face intr-un anumit moment al zilei, de obicei dimineata. In credinta populara se spune ca in noaptea de dinaintea zilei de Ignat, porcii isi viseaza moartea sau se viseaza cu margele rosii la gat. La taiatul porcului nu trebuie sa fie de fata oameni milosi, pentru ca atunci porcul moare greu, iar carnea nu mai e buna, cand se taie porcul, se spune: "Ignat, Ignat, porc umflat". Dupa taierea porcului, se cantareste capul acestuia, spunandu-se ca trupul este de 10 ori mai greu, cu sangele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, pentru a fi feriti de boli. In cazul in care porcul taiat a fost negru, sangele sau se aduna intr-o strachina cu mei si cand se usuca i se da foc, afumandu-se cu el copiii, ca sa-i scape de sperietura, iar untura obtinuta de la porcul negru este buna pentru facut vraji.
     Ajunul Craciunului (24 Decembrie): in ajunul Craciunului, se merge la colindat pe la casele gospodarilor. Denumirea de ,"colinda" provine de la latinul "calendae". La colindat se merge in cete, iar cetele se formeaza cu mult timp inainte, acestea au un conducator bine stabilit si se intalnesc la o casa unde se face si sezatoare. Cetele joaca un rol foarte important in transmiterea din generatie in generatie a obiceiurilor, spunandu-se ca, atunci cand intra in ceata, un tanar trece in randul flacailor. Pe de alta parte, in unele locuri se crede ca feciorul intrat in ceata este parasit pentru 6 saptamani de ingerul sau pazitor, in tot acest timp, el nu are voie sa intre in biserica, iar daca ar muri in aceasta perioada, ar fi considerat pagan. Ceata, formata din 2-3 pana la cateva zeci de colindatori, ca reprezentanta a colectivitatii, merge din casa in casa, mai putin la casele indoliate, purtand urari de bine. Gazda casei era intotdeauna intrebata daca primeste colinda, iar celor care nu primeau li se spuneau strigaturi batjocoritoare. Colinda se canta intai la usa sau la fereastra, vestind sarbatoarea. Apoi se canta in casa ,colinda cea mare, colinda gospodarului. Colindatorilor li se daruia bautura si mancare - colaci impodobiti, carne afumata, carnati, rachiu sau vin.
     Avand in vedere faptul ca urmeaza o perioada in care se crede ca spiritele mortilor coboara pe pamant alaturi de cei vii, pe masa din ajunul Craciunului se pune hrana si pentru morti - turte inmuiate in sirop de zahar si presarate cu nuca pisata, coliva (grau fiert cu miere) sau prune fierte. In dimineata Craciunului, toate acestea se dau de pomana.
     Craciunul (25 Decembrie): Craciunul este atat o sarbatoare de sorginte crestina, cat si pagana. De Craciun se sarbatoreste nasterea Domnului, iar la romani se sarbatorea nasterea zeului Mithra, importat din Orient de soldatii romani, aceasta sarbatoare purta numele de Natalis Solis Invicti. Tot in aceasta perioada, intre 17 si 23 decembrie, se sarbatoreau Saturnaliile romane.
     Pe masa de Craciun gospodarii pun colaci, covrigi si covrigei, acestia sunt oferiti si colindatorilor, preotului, se trimit la nasi si la moasa si se dau de pomana pentru morti. Colacii sunt uneori insotiti de carne de porc, sarmale si sticle de vin.
     In traditia romaneasca, Mos Craciun este un mos cu barba alba, pastor si frate cu Ajun., acesta vine calare pe un cal alb si schiop. Obiceiul pomului impodobit si a darurilor de Craciun nu e de origine populara, fiind importat destul de tarziu spre sfarsitul secolului al XIX-lea din Occident.
     O legenda il prezinta ca pe un om bogat pe care Maica Domnului il roaga sa o ajute atunci cand ii vine timpul sa nasca, aflandu-se in fata casei sale. Craciun refuza, insa sotia sa, Craciuneasa, o femeie miloasa, o cheama pe Maica Domnului in grajd si o ajuta sa nasca. Atunci cand se intoarce in casa, Craciun remarca sangele de pe mainile sotiei sale si ii pedepseste neascultarea, taindu-le de la cot. Maica Domnului insa ii spune sa isi puna mainile in apa in care a fost scaldat Iisus, iar Craciuneasa se alege cu maini noi de aur. Craciun, impresionat de minunea petrecuta in fata sa, se crestineaza si devine astfel primul sfant (al doilea fiind Sf. Nicolae).
     Noaptea Anului Nou: in trecutul indepartat, Anul Nou s-a celebrat mai intai toamna dupa care primavara, crezandu-se ca in zilele in care se face trecerea de la un an la altul, momentele care marcau egalitatea zilei cu noaptea (echinoctiile) fortele naturii pot influenta viata oamenilor. Inceputul noului an a fost legat si de inceputul unui nou ciclu de vegetatie, lucru care explica sarbatorirea sa la data de 1 martie.
     In traditia populara anul este o personificare a Soarelui, cultul solar l-a inlocuit in epoca bronzului pe cel al fertilitatii si se numeste An Vechi inainte de a muri la miezul noptii si An Nou dupa ce renaste.
     La daci Anul Nou era probabil fixat la data de 1 martie, insa printr-o masura administrativa, romanii l-au mutat la data de 1 ianuarie, caci la ei noul an incepea odata cu intrarea in functie a noilor consuli.
     In folclorul romanesc trecerea de la un an la altul e marcata printr-un ciclu de 12 zile (25 decembrie - 6 ianuarie), care constituie un prilej pentru desfasurarea celor mai bogate sarbatori populare, cele 12 zile simbolizeaza cele 12 luni pe parcursul carora anul creste, se maturizeaza, imbatraneste si apoi moare. De altfel si sfintii urmeaza in traditia folclorica acelasi tipic: la inceputul anului apar sfintii tineri, apoi urmeaza sfintii maturi, iar la sfarsitul anului sfintii batrani, "mosii". Ciclul folcloric al celor 12 zile este simetric, cuprinzand perioada dintre 25 decembrie si miezul noptii de Anul Nou si perioada dintre miezul noptii de Anul Nou si Boboteaza (6 ianuarie). Prima parte a ciclului este o perioada nefasta, in care timpul se degradeaza, noaptea se mareste, duhurile rele ale mortilor umbla pe pamant, se pomenesc stramosii si apar reminescente ale unor stravechi practici orgiastice. A doua perioada se caracterizeaza prin practici de divinatie, de alungare a spiritelor malefice. Ideea ca in aceasta perioada spiritele mortilor vin pe pamant isi are originea intr-o straveche credinta, conform careia inaintea unui nou an se anuleaza ordinea fireasca a lucrurilor, timpul si spatiul degradandu-se pana la starea primitiva de haos. De aceea, toate ritualurile din aceste 12 zile vizeaza restaurarea simbolica a lumii.
     In noaptea dintre ani taranii nu dorm, deoarece se spune ca acela care doarme va fi lenes tot anul, aceasta este noaptea in care se fac practici de gonire a spiritelor malefice, de purificare. Pentru aceasta, se trec vitele prin foc, se arde rasina sau produse urat mirositoare, oamenii sar peste foc, se stropesc cu apa, se scalda in rau, se ung pragurile usilor, animalele si toata familia cu usturoi, se face zgomot mare pentru a speria duhurile rele. Flacaii, organizati in cete, merg cu Plugusorul sau cu Buhaiul sau fac jocuri cu masti. Dupa unele pareri, jocurile cu masti din ajunul Anului Nou simbolizeaza spiritele strabunilor. Jocurile mimice, cu masti de animale sau cu personaje travestite sunt cele mai vechi creatii ale teatrului popular. In noaptea de Anul Nou fetele incearca sa-si gaseasca in vis ursitul, punandu-si putin busuioc sub limba inainte de a se culca. Batranii, asezati langa foc, incearca sa vada in foile de ceapa, in lemnele carbonizate de stejar si fag si in felul in care e vremea, cum va fi anul urmator, pentru aceasta, iau 12 felii de ceapa, umpland-o pe fiecare pe jumatate cu sare pisata. Fiecare foaie de ceapa este numita dupa o luna a anului. In dimineata zilei urmatoare, de Sf. Vasile, se "citesc" foile de ceapa. Daca in felie se afla mai multa apa, luna respectiva va fi ploioasa. Daca sarea este la fel ca in seara anterioara, in luna aceea va fi seceta. Luna corespunzatoare feliei in care sarea e jumatate uscata, jumatate umeda, va fi schimbatoare.
     Alta modalitate de a ghici viitorul este aceea care foloseste carbunii facuti dintr-un singur lemn, acestia se pun pe vatra si fiecaruia i se atribuie numele unei cereale. In dimineata urmatoare, se verifica starea acestora. Cereala corespunzatoare carbunelui facut cenusa se va coace bine vara urmatoare. Daca insa carbunele este intact, cereala respectiva nu va rodi. Atunci cand este jumatate facut cenusa, painea va fi saraca.
Din batrani se povesteste ca in aceasta noapte se vad arzand comorile ingropate, insa nu se pot dezgropa in siguranta decat cele care se vad dupa miezul noptii, tot acum se deschid cerurile, insa doar oamenii buni la suflet pot vedea acest lucru.
     Plugusorul: este una din cele mai frumoase si mai vechi datini romanesti fiind vorba de un stravechi obicei agrar, simbolizand principala ocupatie a taranilor romani. In ajunul sau chiar in ziua Anului Nou, ceata de flacai, inarmata cu bice, clopote si un plug sau buhai, pleaca prin sat cu Plugusorul, pentru a ura belsug in agricultura. Bicele si harapnicele se fac din fuior de canepa si sunt groase, pentru ca, atunci cand pocnesc, sa rasune cat mai departe. In trecut se folosea un plug adevarat, impodobit cu crengi de brad si panglici sau hartie colorata, tras de doi sau patru boi, si ei impodobiti. Mai recent a inceput sa se foloseasca un plug in miniatura, o reprezentare simbolica. Atunci cand se foloseste un plug adevarat, in curtea gospodarului se trage o brazda. Urarea Plugusorului se termina prin aceleasi daruri ca si colindele: colaci, nuci, mere, pere, bani sau altele.
     Turca, bourita sau cerb: in aceste jocuri, obiectul cel mai important este capul de animal cu cioc clampanitor, facut din lemn si purtat de un flacau, insotit de personaje mascate. Mastile sunt din lemn sau din piele de oaie, capra si iepure. Feciorul care poarta capul de animal sta ascuns sub un covor sau o fata de masa si actioneaza obiectul printr-o sfoara. El se sprijina intr-un bat pe care este asezat capul cu doua coarne impodobite cu clopotei, beteala si panglici. Se dansa pe cantec de fluier sau cimpoi. Dupa trecerea Anului Nou, animalul reprezentat era impuscat si inmormantat simbolic. In Moldova, capra, camila sau cerbutul au coarne mai mici si mai putin impodobite si sunt insotite de alte masti de animale (lup, vulpe, urs, cal, cocos, paun, cocor etc) si de personaje travestite, fiind acompaniate de fluier sau vioara.
     Vasilca: tiganii obisnuiau sa numeasca,Vasilca ursii domesticiti pe care ii jucau prin sate, dar acelasi nume era dat si porcilor. De acolo provine denumirea obiceiului: Vasilca era o capatana de porc, impodobita in diverse feluri. Pentru aceasta, se foloseau flori, panglici sau verdeturi. In ajunul sau dimineata Anului Nou, tiganii se duceau la colindat cu Vasilca. In vremurile demult apuse, cand tiganii erau inca sclavi, cereau de la domni capul porcului taiat de Craciun, acesta era impodobit, iar in ajun sau chiar de Anul Nou era purtat pe la casele oamenilor, care le dadeau bani. Astazi, capul porcului se impodobeste cu cercei, margele, bani, flori artificiale, beteala, basmale de matase si o oglinda. Tiganii le ureaza oamenilor ca porcul cel gras sa le aduca un an nou si imbelsugat. In schimb, stapanul casei le ofera colaci, vin, carne de porc sau bani.
     Decembrie incepe in aceeasi zi a saptamanii ca si Septembrie.


Calendarul zilei: decembrie

Bijuteria de lux Papillon Construct