Calendarul zilei din luna Iulie

iulie in istorie



Calendarul zilei din luna Iulie

Iulie
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
29
30
31


Luna iulie

     Iulie este a saptea luna a anului in calendarul Gregorian si una dintre cele sapte luni gregoriene cu o durata de 31 de zile. Luna iulie mai este denumita si: cuptori, cuptor, coptori, adica luna fierbintelilor si a coacerilor.
     Iulie incepe din punct de vedere astrologic cu soarele in semnul Racului si sfarseste in semnul Leului, iar din punct de vedere astronomic, luna iulie incepe cu soarele in constelatia Gemenilor si se sfarseste cu soarele in constelatia Racului.
     Numele lunii iulie vine de la Iulius Cezar care s-a nascut in aceasta luna. Inainte, luna iulie se numea in latina Quintilis pentru ca era a cincea luna in calendarul roman, calendar care incepea cu luna martie. Grecii numeau luna iulie Hekatombaion. Luna lui Cuptor este in traditia populara perechea lui Faurar, deoarece se spune ca, pe cat de frig e in vremea lui Faurar, pe atat de cald va fi in luna lui cuptor. Luna iulie este prin traditie consacrata secerisului, temerea principala a oamenilor era aceea de a nu-si pierde recolta obtinuta cu atata truda. De aceea, luna iulie este plina de zile in care este evitat lucrul, din dorinta de a nu chema grindina sau incendierea granelor.
     Conform traditiilor populare cum este de cald in luna lui Cuptor, asa de frig va fi in Faur, daca paianjenul isi rupe panza in doua, va ploua, cand musuroaiele de furnici sunt mai ridicate decat de obicei, atunci va urma iarna grea, caldura mare insemneaza an manos, daca in luna iulie se schimba adese ploaia cu senin si cald, atunci buna roada va fi in camp.
Calendarul lunii iulie      Santilie: Santilie este zeul focului si al soarelui fiind identificat cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleisis din mitologia geto-daca. Sub influenta crestinismului s-a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Ilie (20 iulie), la Santilie, in miezul verii pastorale, se organizau pe munti vestitele Nedei si Santilii. Santilie apare in traditiile populare ca soldat, vanator, agricultor, crescator de animale, negustor de vite. Fiind ispitit si inselat de drac, Santilie isi omoara unul sau mai multi membri ai familiei. Pacatele sunt ispasite de Santilie in diferite moduri. Dumnezeu il iarta, il trece printre sfinti si il inalta la cer intr-o trasura cu roti de foc la care sunt inhamati cai albi inaripati. Acolo, pe cer, alearga printre nori, tuna, fulgera si trasneste dracii cu biciul de foc. Speriati, dracii se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpurile unor animale, in special caini si pisici. Dorind sa nu-i scape nici unul, Santilie trasneste si arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile in care s-au ascuns acestia. Simbolurile prin care Santilie se defineste ca un autentic zeu solar sunt: trasura cu rotile de foc si caii inaripati, biciul si sagetile de foc, tunetele, trasnetele si fulgerele cu care lumineaza cerul innorat. Divinitatile aducatoare de arsita si foc in luna lui Cuptor, multe intre acestea fiindu-i surori (Parliile, Panteliile), frati (Ilie Palie, Pantelimon) sau simpli vizitii la carul lui ceresc (Foca), ii sunt subordonate. In aceasta zi nu se lucreaza la camp pentru ca te poate trazni. Nu se face fan pentru ca poate lua foc.
Ana-Foca: se sarbatoreste in prima zi a lunii fiind o sarbatoare a focului, care poate cuprinde tot ce are mai de pret gospodarul. Se spune ca cine nu pazeste Ana-Foca si lucreaza la vie, soarele ii va dogori via si aceasta se va usca. Aceasta zi e rea de trasnet si de foc si se tine pentru a fi ferit tot anul de dauna prin foc sau prin roaderea lucrurilor din casa de catre soareci.
     Sarbatoarea fratilor Cosma si Damian: porecliti Doctori fara de arginti se sarbatoreste tot pe 1 iulie> Se spune despre acesti frati ca umblau si tamaduiau fara sa ia plata, ziua lor denumita Cosmandinul se tine pentru a fi feriti de boli.
Sfantul Sisoe: pomenit de multi, a fost de fapt un cuvios credincios in Christos, care a trait in vremea Romei antice, retras in pustie, vindecand si facand miracole. Pentru cuviosia sa, poporul l-a numit "sfant" si multi il invoca, fara insa a-i cunoaste povestea. Ziua lui este pe 6 iulie si este tinuta pentru copiii ce zac de "stransoare", de galci, de bube si de alte suferinte.
     Panteliile: sunt surorile lui Sf. Ilie, Panteliile si reprezinta punctul culminant al sarbatorilor de vara, sapte zile inainte si sapte zile dupa Sf.Ilie, in care actionau severe interdictii de lucru, in vederea bunei stari a recoltelor. Panteliile se tin in perioada 13-27 iulie. Deoarece ele pot sa parjoleasca si sa arda recoltele, forta lor distrugatoare putea fi diminuata prin diferite interdictii de munca, in cele 14 zile de Pantelii, care sunt pline de superstitii, in acest interval, sunt trei zile numite Circovii Marinei, 15-17 iulie. Prima dintre ele, Ciurica, era o divinitate razbunatoare, care "ciuruia" in bataie pe cei care lucrau de ziua ei, care se tine pentru sporul casei, superstitia spunand ca nu se da nimic din casa. Alta superstitie de Ciurica : daca vrei sa nu-ti moara pasarile de arsita verii sa dai de pomana o gaina neagra ; sau se faceau cercuri de flori, prin care se treceau copiii bolnavi si cei apucati de spaime. In cea de a doua zi de Circovii Marinei, superstitia spune ca nu e bine sa te piepteni, sa tai unghiile, sa scoti gunoiul din casa ; e primejdie de jiganii : lupii vin si strica vitele, fiind rau de pocitura, lovituri sau "luat din iele". Sunt zile rele de cusut, de maturat, iar in noaptea de Marina, deci pe 16/17 iulie, femeile goale zvanta balega de nuielele gardului, ca sa se usuce, aceasta fiind buna pentru bube si descantat. Marina sau Paliile a treia zi a Circovilor Marinei, este Marina macinica sau Paliile, cand barbatii se fac frati de cruce si se numesc frati, iar femeile surate. Superstitiile sunt numeroase : nu se toarce, nu se coase, nu se taie in potloage si nici cu foarfecele nu se umbla; se spune ca cine nu tine Marina, are parte de opareala campului, de lupi, de pocituri; dar cine o tine are lipici in dragoste. Este recunoscuta si magia facuta la Circovii Marinei, cu pelin, marar sau cu buruieni de camp, pe care o batrana le face un cerc, prin care trec bolnavii si copiii care au diferite suferinte. Tot in ziua de Sf. Marina se culege in, din care se fac baiere ( legaturi ) de dragoste. Se spune ca, asa cum e vremea la Marina, asa va fi toata toamna.
     Iulie incepe in aceeasi zi a saptamanii ca si Aprilie in fiecare an si ca Ianuarie in anii bisecti.


Calendarul zilei: iulie

Bijuteria de lux Papillon Construct